joi, 21 mai 2015

VIATA ESTE ACUM SI AICI 2



Nevoia imperioasa a fiecaruia este de a fi aprobat si recunoscut. Mentalitatea generala are la baza ideea ca, pina cind nu suntem recunoscuti, suntem niste anonimi si nu valoram nimic. Nu munca noastra este importanta, ci recunoasterea ei. Aceasta inseamna a pune caruta inaintea boilor. 

Munca noastra ar trebui sa fie o bucurie in sine. rebuie sa lucrezi nu pentru a fi recunoscut, ci pentru ca iti place sa fii creativ. Iti place munca doar de dragul muncii. Trebuie sa muncesti numai daca iti place. Nu cere si nu astepta nici o apreciere. Daca ea vine, nu ii da o importanta prea mare. Daca nu vine, nu te gindi la ea. Implinirea ta trebuie sa se gaseasca in insasi munca ta.

 Daca o fiinta invata acest lucru simplu, de a-si iubi munca, oricare ar fi aceasta, de a o iubi fara a cere nici o recunoastere, lumea in care ne gasim ar fi mai frumoasa si mai plina de celebrare, altfel cadeti in cercul vicios al nefericirii. Lucrul pe care il faci nu este bun pentru ca iti place, ci pentru ca lumea il recunoaste, il recompenseaza si te premiaza, iti decerneaza Premii Nobel. Lumea a distrus intreaga valoare pe care creativitatea o are in sine si a distrus milioane de oameni, deoarece nu toti pot fi laureati ai Premiului Nobel. Iar dorinta de recunoastere a fost creata in interiorul fiecaruia, astfel incit nimeni nu mai poate lucra in liniste, in tacere, bucurindu-se de orice ar face. Iar viata este constituita din tot felul de lucruri marunte. Pentru aceste lucruri mici nu pot exista recompense sau titluri de onoare decernate de diverse universitati sau guverne.

Bucuria nu inseamna a finaliza ceva; bucuria consta in faptul ca ai dorit respectivul lucru, ca l-ai dorit din toata inima, ca in timp ce te ocupai de el ai uitat de tot restul lumii; era singura preocupare a intregii tale fiinte. In aceasta se gaseste binecuvintarea si recompensa ta, si nu in faptul de a-l finaliza sau de a-l avea permanent. In acest curent schimbator al existentei, fiecare clipa trebuie sa contina propria ei recompensa. Orice am fi facut, ne-am dat intreaga silinta, am facut-o din toata inima. Nu am lasat nimic neexprimat, intreaga noastra fiinta a fost cuprinsa in respectiva actiune. In aceasta se afla toata beatitudinea noastra.

  
Realitatea este ca fiecare este unic, fiecare are o anumita individualitate. Trebuie sa renuntam pur si simplu la ideile noastre despre cum ar trebui oamenii sa fie; ele trebuie inlocuite cu ideea ca, indiferent cum ar fi, oamenii sunt frumosi. Nu se pune in nici un fel problema lui „ar trebui sa fie”; cine suntem noi pentru a impune un „trebuie” asupra altcuiva? Daca existenta va accepta asa cum sunteti, cine sunt eu pentru a nu face la fel? Este necesara numai o schimbare de atitudine; este ceva foarte simplu, odata ce ideea este acceptata de gindirea voastra: fiecare om este unic, fiecare om este asa cum este, si trebuie sa fie asa cum este. Acesta este adevaratul respect pentru individualitate, pentru oameni, asa cum sunt ei. Intreaga omenire ar fi intr-un cu totul alt spatiu, mult mai plin de iubire si de implinire, daca i-am accepta pe oameni asa cum sunt ei.
Numai comunismul care isi va cauta sursa in iubire, in inteligenta, in generozitate, va fi autentic. Comunismul care este impus cu forta este fals. Si nu exista nici macar un singur om, oricit de sarac ar fi, care sa nu fie in stare sa contribuie si el cu ceva.

De ce sa nu creezi o viata acolo unde banii nu creeaza nici o ierarhie, ci dau pur si simplu din ce in ce mai multe sanse tuturor?

Oamenii autoritari sunt cei care sufera de un complex de inferioritate. Pentru a-si ascunde inferioritatea, ei incearca sa-si impuna o falsa superioritate. Ei vor sa arate ca sunt cineva, vor sa demonstreze ca propriul lor cuvint este singurul adevar si singura litera de lege. In strafundurile lor insa sunt fiinte mult inferioare.

Natura nu are, cu siguranta, nici o ierarhie. Ierarhia este un joc al mintii omenesti, deoarece ego-ul nu poate fi hranit in afara unei ierarhii; in afara acesteia el moare – pur si simplu.In natura fiecare lucru are o sansa, are un spatiu al lui; nimeni nu este sef. Nimeni nu este stapin, si nu exista nici un servitor. Natura functioneaza aproape ca un intreg organic, in care individualitatea nu este pierduta, insa in care ego-ul nu are nici o sansa de a se dezvolta; ca urmare, copacii sunt lipsiti de ego, pasarile sunt lipsite de ego. Problema apare odata cu omul.

Este privilegiul exclusiv al omului – si numai al lui – de a ramine singur, de a se ridica impotriva intregii lumi, in cazul in care crede ca adevarul se afla de partea sa. Daca tu simti ca aceasta este calea care duce la libertate, atunci accepta bucuros orice fel de raspundere. Atunci toate aceste raspunderi nu te vor mai impovara. Toate aceste raspunderi te vor maturiza, vei fi mai centrat, mai inradacinat, mai individualizat.

In miinile tale se gaseste doar o singura clipa – cea autentica. Iar ea nu se mai intoarce vreodata. Fie o traiesti, fie o lasi netraita.

Fiecare copil intelege faptul ca modul in care priveste el lumea este diferit de acela al parintilor sai. Acest lucru este sigur, cel putin din punctul lui de vedere. El are cu totul alte valori. Poate ca el stringe scoici de pe plaja, iar parintii ii spun: „Arunca-le! De ce iti pierzi timpul degeaba?” Iar pentru el sunt atit de frumoase… Copilul observa diferentele, el vede ca valorile lor sunt diferite. Parintii sunt ahtiati dupa bani; el doreste sa colectioneze fluturi. Si nu poate intelege motivul pentru care ei se arata atit de interesati de bani. „Ce o sa faceti cu ei?” Iar parintii sai nu pot intelege ce va face copilul cu acei fluturi sau cu acele flori. Fiecare copil ajunge sa isi dea seama de acest lucru, de faptul ca exista diferente. Singura problema este ca ii este teama sa afirme ca dreptatea este de partea lui. Cea mai buna solutie, in privinta copilului, ar fi aceea de a-l lasa in pace. Trebuie doar sa ai putin curaj; acesta nu iilipseste, numai ca intreaga societate este astfel facuta incit pina si frumoasa calitate a curajului copilului este condamnata. Daca parintii isi iubesc cu adevarat copiii, ii vor ajuta sa fie curajosi, chiar daca acest curaj e impotriva lor. Ei ii vor ajuta sa se arate plini de curaj fata de profesori, fata de societate, fata de oricine incearca sa le distruga individualitatea.

Aminteste-ti in permanenta sa nu faci niciodata compromisuri. Compromisul nu isi gaseste nici un loc in viziunea mea. Puteti intilni multi oameni nefericiti, datorita faptului ca au facut intotdeauna compromisuri, iar acum nu pot sa isi ierte acest lucru. Ei stiu ca ar fi trebuit sa indrazneasca, insa s-au dovedit a fi lasi. Ei si-au pierdut respectul de sine, s-au devalorizat in propriii lor ochi. Acesta este rezulatul compromisurilor. De ce trebuie sa facem compromisuri? Traiti, in aceasta mica viata, cit mai total posibil. Nu va fie teama sa mergeti pina la capat. Nu puteti fi mai mult decit totali – aceasta este ultima linie. Si nu faceti nici un compromis. Intreaga minte va pleda in favoarea unui compromis, deoarece asa am fost crescuti, acesta este modul in care am fost conditionati. „Compromis” este unul dintre cele mai urite cuvinte ale limbii. El inseamna „eu pun o jumatate, tu pui cealalta jumatate; eu ma ocup de o jumatate, tu de cealalta.” Oare de ce? Atunci cind totul se afla la dispozitia ta, atunci cind poti sa alegi daca sa maninci prajitura sau sa o pastrezi, de ce sa faci un compromis? Iti trebuie doar putin curaj, putina indrazneala, insa numai la inceput. Odata ce ai experimentat frumusetea faptului de a nu face compromisuri, odata ce ai experimentat demnitatea, integritatea si individualitatea care rezulta din acestea, simti pentru prima data ca ai radacini, ca viata ta se desfasoara dintr-un centru care este doar al tau.

Persoanele nefericite pot fi inrobite foarte usor. Persoanele pline de celebrare, de beatitudine, nu pot cadea in sclavie.

Sexul este inceputul vietii. iar moartea este sfirsitul aceleiasi vieti; ele sunt asadar cele doua capete ale aceleiasi energii, cei doi poli ai aceleiasi energii. Ele nu pot fi separate. Poate ca sexul este prima rata a mortii, in timp ce moartea este sexul cu toate ratele achitate. Este vorba insa de una si aceeasi energie, care isi manifesta ambele aspecte.

De ce sa nu traiti o viata in care sexul sa fie lipsit de experiente amare, gelozie si esecuri, in care sexul sa fie doar ceva amuzant, la fel ca oricare alt joc; de ce sa nu fie un simplu joc biologic? Daca jucati tenis, nu inseamna ca trebuie sa jucati toata viata cu acelasi partener… Viata ar trebui sa fie mai bogata. Este necesara doar putina intelegere, si iubirea nu va mai reprezenta o problema, iar sexul nu va mai fi tabu.

Mintea nu este nimic altceva decit o colectie de amintiri din trecut, din care se construiesc toate imaginile si visele.

Folositi fiecare ocazie pe care v-o ofera viata pentru a va mari inteligenta, pentru a va ridica gradul de constienta. De obicei facem tot ce ne sta in putere pentru a ne transforma viata intr-un iad. Cei care suferiti sunteti voi insiva, si din cauza suferintei voastre ii faceti si pe altii sa sufere. Iar cind este vorba de un grup mai mare de oameni, care traiesc impreuna si isi produc suferinte unii altora, aceasta suferinta creste. Asa s-a transformat intreaga lume intr-un infern. Aceasta situatie poate fi schimbata intr-o singura secunda, insa trebuie inteles un lucru fundamental: nici un paradis nu exista daca nu exista inteligenta.

Eu cred ca rolul parintilor nu este acela de a-i ajuta pe copii sa creasca; ei cresc si fara sa fie ajutati de parinti. Rolul vostru este acela de a-i intretine, de a-i hrani, de a proteja ceea ce este in crestere. Nu le impuneti nici o directie si nu saditi in ei nici un ideal. Nu le spuneti ce este bine si ce este rau; lasati-i sa descopere asta singuri, prin propria lor experienta.

Modul de gindire conform caruia copiii sunt proprietatea voastra, este gresit. Ei au luat nastere prin intermediul vostru, insa nu va apartin. Voi aveti un trecut; ei au doar viitor. Ei nu-si vor trai viata in conformitate cu ideile voastre. Daca ar trai in conformitate cu ele, ar insemna sa nu traiasca aproape deloc. Ei trebuie sa-si duca viata in acord cu ei insisi, in libertate, pe deplin responsabili, infruntind toate pericolele si obstacolele ce le ies in cale.

Odata ce ai inteles ca propriii tai copii nu-ti apartin, ca ei apartin existentei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie sa fii recunoscator existentei ca te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunati. Insa nu trebuie sa intervii in dezvoltarea lor, in potentialul lor. Nu le impune propria ta gindire. Ei nu vor trai aceleasi vremuri, ei nu vor avea de infruntat aceleasi probleme. Vor face parte dintr-o alta lume. Nu ii pregati pentru aceasta lume, pentru aceasta societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-si vor gasi locul, nu vor fi pregatiti.

Cruzimea este o neintelegere. Ea isi face aparitia in noi pentru ca ne e frica de moarte. Nu vrem sa murim, asa ca inainte ca altcineva sa ne ucida, vom incerca sa ucidem noi, avind in vedere ca cea mai buna aparare este atacul. Si nu se stie cine te va ataca.
In lumea animalelor, in lumea oamenilor, concurenta este mereu prezenta, astfel incit oamenii ataca neincetat, fara sa-si puna problema pe cine ataca sau daca respectiva fiinta se pregatea intr-adevar sa atace. Insa acest lucru nu se poate afla, asa ca ocazia nu trebuie ratata.

Iar atunci cind ataci pe cineva, inima ta se impietreste din ce in ce mai mult, si faptul de a ataca incepe sa-ti faca placere. Fenomenul poate fi observat in lumea animala, fiind cauzat de aceeasi concurenta pentru hrana, pentru putere…
Cruzimea nu inseamna altceva decit spiritul de competitie, dorinta de a fi neaparat cel dintii. Daca e necesar, ajungem sa folosim chiar violenta, insa primul loc trebuie cucerit cu orice pret. Ea apare atit la animale, cit si la om. De ce insa aceasta goana dupa primul loc?
Adevaratul motiv este moartea.

Cruzimea dispare numai atunci cind descoperi ca moartea nu exista. Cind experimentezi ceva aflat dincolo de moarte, intreaga cruzime dispare cu desavirsire. Atunci nu mai conteaza: nu mai este nevoie sa fugi, poti sa il lasi pe celalalt sa o ia inaintea ta, deoarece acum stii ca lumea este infinita, ca viata este nesfirsita.
Nu se poate pierde nimic; daca nu se intimpla astazi, atunci se va intimpla cu siguranta miine. Daca intelegi cu adevarat acest lucru, este imposibil sa mai pierzi ceva.

In realitate, faptul de a lupta si de a fi plin de cruzime te aspreste din ce in ce mai mult, iar inima ta impietreste. Cu o asemenea inima impietrita vei trece pe linga tot ceea ce este minunat, frumos si plin de beatitudine.

Este dificil sa dai explicatii animalelor. Problema este insa ca e si mai greu sa se explice fiintelor umane ca prin intermediul competitiei, al ambitiei violente, al dorintei de a fi intotdeauna pe primul loc, se creeaza o lume anormala, in care nimeni nu se mai bucura de nimic, si in care toti ramin saraci.

Singura cale de a-i face pe oameni sa inteleaga este aceea de a-i face sa perceapa existenta sinelui lor nemuritor; ca urmare a acestui fapt, orice urma de cruzime va disparea. Problema apare din cauza faptului ca viata este prea scurta. Daca la ambele capete intilnesti infinitul – trecutul si viitorul – nu e nevoie sa te grabesti, nu este nevoie nici macar sa intri in competitie.

Viata este atit de vasta si de plina, incit nu o poti epuiza.

Pentru cei ce doresc sa analizeze viata, trairea si iubirea prin intermediul gindirii, trecutul si viitorul sunt pe deplin satisfacatoare, deoarece le ofera un cimp de actiune nelimitat.
Ei pot decora trecutul, il pot infrumuseta asa cum doresc, chiar daca nu l-au trait niciodata; atunci cind lucrurile se petreceau, ei nu traiau in prezent. Toate acestea sunt numai umbre, reflectii. In goana lor neintrerupta au zarit citeva lucruri si au impresia ca au trait.
Singura realitate a trecutului este moartea, nu viata. Singura realitate a viitorului este tot moartea, nu viata.

Cei care si-au ratat viata, cei care nu si-au trait-o atunci cind trebuia, incep sa viseze la viitor pentru a umple cumva acest gol. Viitorul lor este doar o proiectie provenita din trecut. Tot ceea ce au ratat in trecut este proiectat si asteptat sa se intimple in viitor; iar intre aceste doua inexistente se gaseste aceasta scurta clipa care exista cu adevarat si care este plina de viata.

Se crede ca timpul este format din trecut, prezent si viitor, insa acest lucru este gresit. Timpul este format numai din trecut si viitor. Prezentul este insasi esenta acestei vieti.
Asadar, cei ce vor sa traiasca nu au alta cale decit aceea de a trai in prezent. Numai prezentul este existential.
Trecutul este doar o colectie de amintiri, iar viitorul nu este nimic altceva decit imaginatia, visele voastre.
Realitatea este aici si acum.

Prezentul nu are nimic de-a face cu timpul. Daca te afli pur si simplu aici, in aceasta clipa, timpul nu exista. Exista doar o imensa tacere, liniste, nemiscare, nu se mai intimpla nimic, totul s-a oprit deodata.
Prezentul iti ofera posibilitatea sa te cufunzi in adincurile oceanului vietii, sa te inalti spre seninul cerului vietii. Sunteti insa pinditi de pericole din ambele sensuri: „trecut” si „viitor” reprezinta cele mai periculoase cuvinte ale limbajului uman. Intre trecut si viitor, faptul de a trai in prezent este similar cu a face echilibristica pe o fringhie; pericolul exista de ambele parti. Insa odata ce ai gustat din darurile prezentului, nu iti mai pasa de nici un pericol. Odata ce intri in armonie cu viata, nu mai conteaza nimic. Iar pentru mine, viata este tot ceea ce exista.

 Pentru cei care vor sa traiasca viata, si nu sa se gindeasca la ea, pentru cei care vor sa existe cu adevarat, si nu sa filozofeze despre acest lucru, nu exista nici o alta alternativa: ei trebuie sa savureze nectarul clipei prezente. Umpleti-va cu tot ceea ce va ofera clipa prezenta, deoarece ea nu se va mai intoarce. Odata ce a trecut, a trecut pentru totdeauna. Viata dureaza saptezeci, optzeci de ani; moartea se intimpla intr-o singura clipa. Este atit de condensata, incit daca ai trait o viata justa, vei putea intra in misterul mortii. Misterul consta in faptul ca moartea nu este decit coperta; in interiorul ei se gaseste nemurirea ta, viata ta eterna.

Nu ma gindesc prea mult la viitor, deoarece acesta se naste din clipa prezenta. Daca putem avea grija de clipa prezenta, am avut grija si de viitor. Viitorul nu va aparea din neant, el va creste din clipa prezenta. Urmatorul moment creste din acesta. Daca acest moment este plin de frumusete, pace, beatitudine, urmatorul va fi si mai pasnic, si mai beatific.

Pentru mine, seriozitatea este o boala, iar simtul umorului va face mai umani, mai smeriti. Simtul umorului este unul dintre cele mai importante aspecte ale religiozitatii.

Omul nu trebuie sa urmareasca transcenderea naturii. Adevarat va spun, fiinta umana trebuie sa aduca natura la implinire, fapt care nu poate fi facut de nici un animal. Aceasta este diferenta. Voi sunteti nascuti ca fiinte in cadrul naturii. Nu puteti sa va depasiti conditia. Este ca si cum ati incerca sa va trageti de par pentru a va ridica in aer. S-ar putea sa faceti un mic salt, insa mai devreme sau mai tirziu veti cadea pe pamint si s-ar putea sa va alegeti cu citeva fracturi. Nu puteti zbura. Acest lucru a fost incercat dintotdeauna: oamenii au incercat neincetat sa se ridice deasupra naturii, sa isi depaseasca conditia. Insa ei nu sunt separati de natura. Omul are capacitatea, inteligenta si libertatea de a explora; iar daca ati explorat in intregime natura, ati ajuns acasa. Natura este casa voastra.

Una din legile fundamentale ale vietii este aceea ca tot ce se afla pe un plan mai inalt este si foarte vulnerabil. Radacinile unui copac sunt foarte puternice, insa florile sale nu sunt la fel. Florile sunt foarte fragile; un vint mai puternic le poate distruge. Acelasi lucru e valabil si in cazul constiintei umane. Ura e foarte puternica, insa nu la fel se intimpla si cu iubirea. Iubirea e ca o floare care poate fi strivita cu usurinta de orice vint, care poate fi distrusa de orice animal. Valorile superioare ale vietii sunt cele care trebuie sa fie protejate.Valorile inferioare se protejeaza singure. O piatra nu trebuie sa fie protejata, insa tufa de trandafiri, aflata in apropierea ei, are nevoie de aceasta protectie. Piatra este deja moarta, ea nu mai are cum sa moara. Ea nu are nevoie de aparare. Dar trandafirul este viu: plin de culoare, frumos, atragator. Acesta este pericolul: puterea sa consta in frumusete, insa datorita frumusetii pericolul isi poate face aparitia. Cineva ar putea sa-l rupa. Nimeni nu va ridica piatra, insa floarea poate fi rupta cu usurinta.

Trebuie sa faci dragoste numai atunci cind te gasesti pe cea mai inalta culme, iar pentru a face acest lucru este nevoie de o anumita disciplina. Disciplina a fost folosita, insa nu pentru a face dragoste. Eu va invat disciplina de a face dragoste asa cum trebuie, astfel incit iubirea voastra sa nu fie un simplu act biologic, care nu patrunde in lumea voastra psihica. Iubirea are puterea de a ajunge chiar si in lumea voastra spirituala, desavirsirea iubirii inseamna atingerea acestei culmi a spiritualitatii umane.

Orgasmul nu este ceva necesar reproducerii. Este ceva care deschide o fereastra catre evolutia superioara a constiintei.

 Experienta orgasmului este intotdeauna nesexuala. Chiar daca ai ajuns la ea prin intermediul sexului, ea nu contine nici o urma de sexualitate. Aceasta conduce la ideea ca orgasmul ar putea fi atins si prin mijloace care nu au nimic de-a face cu sexul, deoarece el insusi fiind nesexual, sexualitatea nu reprezinta neaparat singura cale. Cei care au experimentat pentru prima data acest lucru trebuie sa-si fi dat seama ca pot exista si alte cai pentru a ajunge la orgasm, deoarece sexul nu este o parte integranta a acestuia. Orgasmul este in intregime liber de orice impresie sexuala. Apoi ei au urmait probabil modul in care se produce acesta, si lucrurile s-au limpezit: in momentul in care are loc orgasmul, timpul se opreste, uiti de existenta timpului. Mintea se opreste la rindul ei, devine libera de orice gind. Clipa este de un calm deosebit, iar constienta atinge o culme. Orice fiinta care a experimentat aceste lucruri va concluziona: „Daca asemenea lucruri – constienta, absenta gindurilor, iesirea din timp – pot fi obtinute si fara a face apel la sex, atunci se poate ajunge la starea orgasmica si fara a face apel la sexualitate”. Si aceasta este certitudinea mea: in felul acesta a descoperit omul pentru prima data meditatia.

Libertatea aduce cu sine o totala responsabilitate fata de tot ceea ce esti si fata de tot ceea ce urmeaza sa devii.

Exista fiinte care se infurie: ele pun la cale revolutii, produc schimbari in societate, in stat. Insa toate revolutiile lor esueaza, deoarece tot ceea ce se bazeaza pe furie, se bazeaza si pe ignoranta. Iar o schimbare autentica nu poate fi posibila.
Schimbarea in mai bine nu este posibila daca are drept punct de plecare furia. Vreau sa va reamintesc faptul ca tristetea este o furie inversata. Ea nu este diferita; este o furie reprimata. Daca o analizati, veti ajunge la aceasta concluzie. Tristetea poate fi usor transformata in furie; tot astfel, furia se poate transforma in tristete. Ele nu sunt doua lucruri diferite, ci sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen.

Lumea este trista, este nefericita. In inimile oamenilor exista o mare suferinta. Insa acest lucru nu trebuie sa va intristeze, pentru simplul motiv ca, fiind trist, te vei alatura celor aflati in aceasta stare; vei crea o tristete si mai mare. Iar acest fapt nu ajuta cu nimic. Este ca atunci cind oamenii sunt bolnavi iar voi, vazind starea in care se afla, va imbolnaviti la rindul vostru. Dar boala voastra nu-i va putea in nici un caz vindeca; procedind astfel veti mari numarul celor bolnavi. A avea compasiune pentru boala lor inseamna a-i cauta cauzele, motivele care le genereaza suferinta si nefericirea, si a-i ajuta sa inlature aceste cauze. Iar in acest timp trebuie sa ramineti cit mai bine dispusi posibil, deoarece numai bucuria voastra ii poate ajuta, nu si tristetea. Trebuie sa fiti bine dispusi. Ei trebuie sa stie ca exista posibilitatea de a fi fericit in aceasta lume trista…

Furia, minia, reprezinta intotdeauna un semn de slabiciune.

Atunci cind au loc cataclisme, devii constient de realitate asa cum este ea. Ea este intotdeauna fragila, fiecare este in pericol. Numai ca, in conditii obisnuite, esti cufundat intr-un somn adinc, astfel incit nu vezi acest lucru. Continui sa visezi, imaginindu-ti lucruri frumoase pentru viitor, pentru zilele ce vor urma. Cind pericolul este iminent, iti dai seama deodata ca s-ar putea sa nu mai existe nici un viitor, nici un miine, si ca aceasta este singura clipa pe care o ai… 

Vremurile in care au loc cataclisme sunt revelatoare. Ele nu aduc nimic nou in lume, ele arata lumea asa cum este. Ele te trezesc. Daca nu intelegi acest lucru, poti innebuni; daca il intelegi, poti sa te trezesti. Nu are nici un rost sa iti faci griji, deoarece vei rata aceasta ocazie si nici nu vei ajuta pe nimeni. Acesta este deci secretul pentru a depasi pericolele. Solutia este urmatoarea: incepe sa traiesti mai intens, mai total, mai constient, astfel incit sa descoperi in tine ceva ce nu poate fi distrus de moarte. Acela este adapostul, acela reprezinta singurul lucru sigur. Singura problema care se pune este aceea de a folosi asa cum trebuie fiecare ocazie care ti se ofera. In orice ar consta ea, foloseste-o in mod just. Dezastrul poate fi mare, pericolul este mare, insa si ocazia este pe masura.

Nici o iluzie, oricit de mare si frumoasa, nu poate rezista in fata realitatii. Realitatea o va strivi mai devreme sau mai tirziu.

Rolul tatalui si al mamei este mare, deoarece ei aduc pe lume un nou oaspete, care nu stie nimic, dar care este dotat cu un anumit potential propriu. Pina cind acest potential nu creste, copilul va ramine nefericit; si nici un parinte nu-si poate imagina nefericirea propriului sau copil. Ei doresc sincer fericirea copilului, insa modul lor de gindire este gresit. Ei cred ca daca propriii lor copii devin doctori, profesori, ingineri sau oameni de stiinta, vor fi fericiti. Dar se inseala. Copiii lor pot fi fericiti doar daca devin ceea ce trebuie sa devina. Ei pot dezvolta numai saminta pe care o poarta in interiorul lor.

Judecata este ceva urit, ea ii raneste pe oameni. Pe de o parte ii ranesti, le provoci rani, iar pe de alta doresti ca ei sa te iubeasca, sa te respecte. Acest lucru nu este posibil. Iubeste-i, respecta-i, si poate ca iubirea si respectul ii vor ajuta sa schimbe multe din slabiciunile lor, multe din esecurile lor, deoarece iubirea le va da o noua energie, un nou rost, o noua putere. Iubirea le va da radacini adinci pentru a se putea impotrivi vintului puternic, soarelui fierbinte, ploilor grele.

Ori de cite ori se va pune problema unei alegeri, aminteste-ti ca nu trebuie sa preferi mintea in locul inimii. Inima este legatura ta cu existenta, in timp ce mintea este legatura cu societatea.

Daca esti trist, undeva gresesti; daca esti plin de bucurie, tot ceea ce faci este corect.

Cind va spun sa fiti bine dispusi, sa fiti fericiti, sa va bucurati ca nu sunteti in situatia de a fi nefericiti, de a suferi, o fac cu un anumit scop. Scopul este acela de a fi un exemplu pentru cei care au uitat in intregime ca viata poate fi o celebrare. Cu tot intunericul din jur, puteti sa nu va lasati impovarati de acesta; chiar daca el va inconjoara, puteti – totusi – sa dansati. Intunericul nu poate impiedica dansul vostru; el nu are nici o putere. Iar pentru mine, aceasta este adevarata slujire a aproapelui.

Mintea trebuie invatata sa devina un slujitor al inimii. Ratiunea trebuie sa fie intotdeauna in slujba iubirii. Atunci viata se poate transforma intr-un festival de lumini.

Vechiul dicton „Asa cum este sus, tot astfel si jos”, si invers, contine unul din adevarurile fundamentale despre misticism. Acesta ne arata ca nu exista nici deasupra, nici dedesubt, ca existenta este una. Diviziunile sunt create de minte. Existenta este nedivizata. Impartirile sunt propriile noastre proiectii, cu care ne identificam atit de mult incit pierdem contactul cu totalitatea. Mintea noastra este doar o mica fereastra care se deschide spre vastul univers, insa atunci cind priviti dincoace de fereastra, conturul ei limiteaza cerul. Desi cerul nu are nici o limita, pentru perceptia voastra conturul ferestrei se confunda cu cadrul intregii existente.

Astfel se intimpla uneori si cu cei care poarta ochelari: ochelarii sunt pe nas, iar ei ii cauta. Au uitat pina si faptul ca le-ar fi cu neputinta sa vada fara ochelari, desi faptul ca pot privi, ca pot vedea, reprezinta o certitudine a faptului ca ochelarii sunt la locul lor. Insa daca folosesti ochelari ani de zile, ei devin incetul cu incetul o parte din tine; devin ochii tai. Nu-i mai privesti ca fiind separati de tine. Dar fiecare pereche de ochelari coloreaza intr-un anumit fel lucrurile care trec prin ei. Voi sunteti observatorul aflat in spatele lor, ochelarii nu pot privi ei insisi. Lucrurile din exterior nu au culoarea pe care o arata ochelarii, insa voi ati devenit atit de identificati cu ei incit… Mintea omului este doar un simplu instrument. Ochelarii se afla in afara capului, in timp ce mintea se gaseste in interiorul acestuia, in asa fel incit nu o poti scoate in fiecare zi. Si este atit de aproape, in interior, incit insasi aceasta apropiere s-a transformat in identificare. Prin urmare, tot ceea ce intelege mintea pare a fi real. Dar mintea nu poate percepe realul, ea nu poate vedea decit propriile sale prejudecati. Isi poate vedea propriile proiectii afisate pe ecranul lumii.
 
SURSA: OSHO - VIATA ESTE AICI SI ACUM

marți, 19 mai 2015

VIATA ESTE AICI SI ACUM

 




 Traieste total, traieste cu pasiune… In felul acesta fiecare moment devine de aur, iar intreaga ta viata se transforma intr-o insiruire de clipe aurite. O astfel de fiinta nu moare niciodata, caci atingerea ei seamana cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimba in aur.

 Aceasta scurta viata pe care o aveti poate fi transformata intr-un paradis. Aceasta mica planeta este floarea de lotus a paradisului.
 Singura raspundere adevarata este fata de propriul tau potential, fata de propria ta inteligenta si constienta, fata de actiunea conforma cu ele.

Atunci cind te nasti, nu esti un copac, ci o saminta. Trebuie sa cresti, trebuie sa ajungi la o inflorire, iar aceasta inflorire va fi multumirea ta, implinirea ta. Aceasta inflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatura decit cu tine, cu evolutia ta personala.

 Intelege, trebuie sa devii o adevarata celebrare pentru tine insuti!
 Daca tinjesti dupa o utopie, dorinta ta se indreapta de fapt catre o armonie individuala si sociala. Aceasta armonie nu a existat niciodata, intotdeauna a fost un haos.Societatea a fost impartita in diferite culturi, in diferite religii, in diferite natiuni – toate avind drept fundament diverse superstitii. Nici una din aceste impartiri nu e valabila. Ele arata insa ca omul este divizat in el insusi, iar acestea sunt proiectiile conflictului sau interior. Omul nu are unitate launtrica si, prin urmare, nu este in stare sa creeze o societate, o umanitate unica, nici in afara lui. Cauza nu se gaseste in exterior. Exteriorul este doar o reflectare a fiintei sale launtrice.

 Nimeni nu a acordat o atentie prea mare individului, si aceasta este cauza fundamentala a tuturor problemelor. Insa datorita faptului ca individul pare atit de mic si societatea atit de mare, oamenii au impresia ca societatea poate fi schimbata, dupa care individul se va schimba la rindul lui. Dar lucrurile nu stau deloc asa, caci „societatea” nu este altceva decit un cuvint; exista numai indivizi, nu exista societate. Societatea nu are suflet, in cadrul ei nu se poate produce nici o transformare. Schimbarea este posibila numai in cazul individului, indiferent cit de mica ar fi aceasta. Si odata ce invatati cum sa schimbati individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupra tuturor indivizilor, de pretutindani. Eu cred ca intr-o buna zi vom avea o societate care sa fie in deplina armonie, care sa fie mult mai buna decit toate ideile pe care creatorii de utopii le-au produs de mii de ani. Realitatea va fi cu mult mai frumoasa.

 Nu esti niciodata multumit cu ceea ce esti si cu ceea ce ti-a daruit existenta, deoarece atentia ta se indreapta intotdeauna spre altceva. Ai fost plasat acolo unde natura nu a planuit sa fii. Nu te indrepti sprerealizarea propriului tau potential. Tu incerci sa fii ceea ce vor altii sa fii, insa acest lucru nu te va putea multumi niciodata. Iar cind apare nemultumirea, logica iti spune: „Poate ca ceea ce ai nu este suficient; straduieste-te sa obtii mai mult!” Atunci incerci sa obtii mai mult, incepi sa cauti. Si toata lumea apare cu o masca zimbitoare, toata lumea zimbeste fericita, astfel incit fiecare vrea sa-i pacaleasca pe toti ceilalti. Si tu porti, la rindul tau, o masca, astfel incit ceilalti cred ca esti ceva mai fericit; iar tu, la rindul tau, ai impresia ca ei sunt mai fericiti. Iarba pare a fi mai verde in curtea vecinului. El priveste insa iarba din curtea ta; pentru el aceasta este mai verde. Ea pare efectiv mai verde, mai mladie, mai frumoasa. Acestea sunt iluziile pe care le creeaza distanta. Cind te apropii insa mai mult, incepi sa vezi ca nu este chiar asa. Dar oamenii ramin la distanta unii de altii. Chiar si prietenii, chiar si iubitii, se tin unul pe altul la distanta; o apropiere prea mare ar fi periculoasa, s-ar putea ca ei sa vada ceea ce esti in realitate. Iar eroarea isi are sursa in chiar modul in care pui problema, astfel incit – orice ai face – nefericirea te va urma. Vezi pe cineva care dispune de multi bani: iti vine imediat ideea ca banii reprezinta cauza fericirii. Priveste la acest om! Cit de fericit pare sa fie! Asa ca alergi dupa bani. Un altul este mai sanatos; alergi dupa sanatate! Un altul face altceva si arata foarte multumit – il urmaresti! Dar de fiecare data e vorba de celalalt…

 Societatea a aranjat lucrurile astfel incit sa nu iti pui niciodata problema propriului tau potential. Si toata nefericirea provine din faptul ca nu esti tu insuti. Fii doar tu insuti si toata nefericirea si toata competitia cu ceilalti dispare; nu iti mai pasa ca altii au mai mult, ca nu esti tu cel care are mai mult. Daca vrei ca iarba sa fie mai verde, nu are rost sa privesti in curtea vecinului. Este atit de simplu ca iarba sa fie mai verde! Omul trebuie sa fie inradacinat in propria sa energie potentiala, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atit de multumita astfel, incit acest fapt vi se va parea pur si simplu incredibil.

 A fi viu inseamna a avea simtul umorului, a avea o profunda calitate de a iubi si de a te juca in voie. Sunt absolut impotriva oricaror atitudini negative in privinta vietii, iar respectul acordat Divinului a reprezentat intotdeauna o negare a vietii. Pentru a transforma acest respect in ceva pozitiv trebuie sa i se adauge neaparat calitatea jocului, simtul umorului si iubirea. Respectul fata de viata este singurul fel de respect care poate fi aratat Divinului, deoarece nimic nu este mai divin decit viata insasi.

 Omul poarta in interiorul lui un mare tezaur, insa el mai poarta in sine si intreaga mostenire animala. Aceasta trebuie indepartata, pentru a permite comorilor sa se inalte in cimpul constiintei, pentru a fi impartasite cu ceilalti. In realitate, aceasta este caracteristica bogatiei: cu cit o imparti mai mult cu altii, cu atit iti apartine mai mult.

 Cea mai mare parte a problemelor noastre apar doar pentru ca nu le-am privit niciodata cu adevarat, nu ne-am indreptat niciodata atentia asupra lor pentru a vedea ce sunt ele in realitate. Incercati sa creati numai lucruri frumoase, nu aduceti la viata nimic urit. Nu aveti prea mult timp si nu aveti nici multa energie de pierdut. Avind o viata atit de scurta, avind o sursa de energie atit de mica, este pur si simplu stupid sa o pierdeti in tristete, in furie, in ura, in gelozie. Folositi-va energia in iubire, folositi-o in actiuni creatoare, in prietenie, in meditatie; indreptati-va spre ceva care sa va inalte. Si cu cit va inaltati mai mult, cu atit intilniti mai multe izvoare de energie care stau la dispozitia voastra. Depinde numai de voi.

 Nici o fiinta umana nu este o insula. Trebuie sa va amintiti mereu acest lucru, deoarece el reprezinta unul din adevarurile fundamentale ale vietii. Insist asupra acestui fapt, deoarece exista mereu tendinta de a-l uita. Facem cu totii parte din aceeasi energie a vietii, din aceeasi existenta oceanica. Si tocmai datorita faptului ca radacinile noastre sunt ancorate in aceeasi unitate, este posibila iubirea. Daca nu am fi o singura unitate, iubirea nu ar fi nicidecum posibila.

 Omul poarta inca in el multe instincte animalice: furia, ura, gelozia, posesivitatea, siretenia. Tot ceea ce a fost condamnat in interiorul omului pare sa apartina unei parti inconstiente foarte profunde. Iar scopul alchimiei spirituale este acela de a produce eliberarea de intregul trecut animalic.
Daca nu se va elibera de acest trecut animal, omul va ramine divizat. Trecutul animalic si calitatile umane nu pot coexista, deoarece calitatile umane reprezinta tocmai opusul celor animalice. Deci tot ce poate sa mai faca omul este sa cada in ipocrizie. In ceea ce priveste comportamentul lui formal, omul se conformeaza idealurilor umane de iubire si adevar, de libertate, neposesivitate si compasiune. Toate acestea reprezinta insa numai un strat foarte superficial, iar animalul tinut ascuns se poate ivi la suprafata in fiecare clipa; orice intimplare il poate face sa apara. Insa, indiferent daca apare la suprafata sau nu, constiinta interioara este divizata. Aceasta constiinta divizata a facut sa se puna intrebarea: cum ar putea individul sa devina un intreg armonios? Acelasi lucru este insa valabil si in cazul societatii: Cum putem transforma societatea intr-un intreg armonios fara razboaie, fara conflicte, fara clase sociale; fara separare pe criterii de culoare, religie, casta sau natiune? In loc sa gindim in termeni de revolutie si sa schimbam societatea, structura ei, ar trebui sa ne punem mai serios problema meditatiei si a transformarii individului.Aceasta este singura cale ce poate duce la disparitia tuturor diviziunilor existente in cadrul societatii. Insa ele trebuie sa dispara din interiorul individului. Iar acest lucru este posibil.

 Nu exista nimic care sa poarte eticheta „ADEVAR”; adevarul nu este un lucru pe care il vei putea gasi intr-o buna zi intr-o cutie, si pe care, deschizind-o, sa exclami uimit: „Fantastic! Am gasit adevarul!” Nu exista o astfel de cutie.

 Motivul pentru care oamenii vorbesc mereu despre adevar este clar. In inima lor exista o sete dupa adevar, le este rusine ca nu sunt in posesia acestui adevar si, de aceea, vorbesc despre el. Insa acestea nu sunt decit cuvinte. Faptul de a trai in conformitate cu ele este prea periculos, riscul este prea mare. La fel se intimpla si cu libertatea. Toti oamenii doresc libertate de exprimare, insa nimeni nu este cu adevarat liber. Si nimeni nu doreste sa fie cu adevarat liber, deoarece libertatea aduce cu sine responsabilitatea; ea nu vine singura. Iar faptul de a fi dependent este simplu; in acest caz raspunderea nu iti revine tie, ci persoanei de care esti dependent. Oamenii au adoptat deci un mod de viata schizofren. Ei vorbesc despre adevar si despre libertate, insa traiesc in minciuna si sclavie… Iar lanturile robiei sunt numeroase, deoarece faptul de a fi sclavi va face sa fiti eliberati de raspundere. Un om care doreste sa fie liber trebuie sa accepte responsabilitati imense. El nu isi poate arunca raspunderea pe umerii nimanui. Indiferent ce face, indiferent ce este, raspunderea ii revine in intregime.

 O persoana cu adevarat non-violenta este cea care nu ucide pe nimeni si care nu face rau nimanui, deoarece este impotriva faptului de a ucide, este impotriva faptului de a face rau. Ea se va impotrivi insa si in situatia in care altcineva incearca sa ii faca ei vreun rau. Daca cineva incearca sa o ucida, ea se va impotrivi si in acest caz si nu va permite ca acest lucru sa se intimple. Ea nu va initia nici o violenta, insa daca impotriva ei va fi indreptat vreun act violent, atunci se va bate din toate puterile. Numai asa oamenii non-violenti pot ramine independenti; altfel vor fi sclavi, vor ramine saraci si vor fi intotdeauna exploatati de altii.

 A fi tu insuti iti ofera toate elementele pentru a te simti implinit, pentru ca viata sa aiba sens, semnificatie. Simplul fapt de a fi tu insuti si de a creste conform firii tale va duce la implinirea destinului tau.

 Fii plin de neprevazut si mereu schimbator. Nu te impotrivi schimbarii si nu inceta niciodata sa fii imprevizibil; numai atunci viata poate fi o permanenta bucurie. In momentul in care ceea ce faci este previzibil, ai devenit un robot. Actiunile unei masini pot fi prevazute. Ea este astazi la fel ca ieri si tot asa va fi si miine. Este neschimbata. Numai omul are calitatea de a se schimba in fiecare clipa. In clipa in care incetezi sa te schimbi, intr-un mod foarte subtil ai si murit.

 Risca tot ce ai! Fii asemenea unui jucator! Risca totul, deoarece clipa urmatoare ar putea sa nu mai vina, asa ca de ce sa iti pese? De ce sa te intereseze? Traieste intens, traieste plin de bucurie. Traieste fara teama, traieste fara sa te simti vinovat. Traieste fara sa iti fie frica de iad si fara sa doresti raiul. Traieste pur si simplu.

 Fiecare greseala este o ocazie de a invata. Totul este sa nu comiti aceeasi greseala in mod repetat – ar fi o prostie… Insa comite cit mai multe greseli noi de care esti in stare; nu trebuie sa-ti fie teama, caci acesta este singurul mod in care natura iti permite sa inveti.
Religiozitatea inseamna pur si simplu o provocare pentru a creste, o provocare aruncata semintei pentru a ajunge la apogeul exprimarii sale, a se deschide in mii de flori si a-si raspindi parfumul ascuns in ele. Aceasta mireasma subtila este ceea ce numesc eu religiozitate.

 Fiecare este atit de nefericit incit vrea sa gaseasca o explicatie acestui fapt. Iar societatea v-a dat pentru asta o strategie foarte buna: faptul de a judeca. Mai intii te judeci, desigur, pe tine insuti in legatura cu toate lucrurile. Nici o fiinta nu este perfecta si nici un om nu poate fi vreodata perfect, deoarece nu exista perfectiune; prin urmare, faptul de a judeca este foarte usor. Tu esti imperfect si exista o serie de lucruri care dovedesc aceasta imperfectiune. Si atunci te infurii, te ridici impotriva ta si impotriva intregii lumi: „De ce nu sunt perfect?” Dupa care privesti spre ceilalti, incercind sa regasesti aceasta imperfectiune in fiecare. Si doresti sa-ti deschizi inima, deoarece pina nu o deschizi, viata ta va fi lipsita de orice celebrare, va fi aproape moarta. Insa nu poti sa faci acest lucru direct. Trebuie sa distrugi mai intii in intregime acest mecanism. Deci, in primul rind: nu te mai judeca pe tine insuti. In loc sa te judeci, incepe sa te accepti pe tine insuti cu toate imperfectiunile, cu toate slabiciunile, cu toate greselile si esecurile. Nu iti cere sa fii perfect. Aceasta inseamna sa ceri ceva ce nu este cu putinta; te vei simti frustrat. La urma urmei, esti o fiinta omeneasca.

 Priveste animalele, priveste pasarile: ele nu sunt triste, ele nu sunt frustrate. Niciodata nu o sa vezi un bizon iesindu-si din fire. El este pe deplin multumit sa isi mestece aceeasi iarba in fiecare zi. El este aproape iluminat! Nu exista nici o tensiune, el este in deplina armonie cu natura, cu el insusi, cu tot ceea ce este. Bizonii nu fac partide pentru a revolutiona lumea, pentru a schimba bizonul in super-bizon, pentru a face bizonii religiosi sau virtuosi. Nici un animal nu este preocupat de vreun ideal uman. Cu siguranta ca bizonii rid si intreaba: „Ce vi s-a intimplat? De ce nu puteti fi pur si simplu voi insiva? Ce nevoie aveti sa fiti altcineva?”. Primul lucru este asadar acela de a te accepta, in mod profund, pe tine insuti.

 Nu condamnati senzualitatea! Ea a fost condamnata in intreaga lume, si din cauza acestei condamnari energia care poate inflori in senzualitate se transforma in perversiune, gelozie, furie, ura; ea genereaza o existenta arida, lipsita de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvintarile omenirii. Este sensibilitatea voastra, este constiinta voastra. Este constiinta voastra filtrata prin corp.

 Parintii au crezut intotdeauna despre copii ca sunt proprietatea lor si ca acestia trebuie sa le fie intrutotul asemanatori, sa ii copieze intocmai. O copie este insa lipsita de orice frumusete, iar existenta nu apreciaza asa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original. Trebuie sa iti ajuti copiii sa creasca, astfel incit sa te depaseasca. Trebuie sa ii ajuti sa nu te imite. Adevarata indatorire a parintilor este aceea de a-si ajuta copiii sa nu ii imite. Copiii sunt tentati, prin insasi firea lor, sa imite, si pe cine ar putea imita? Parintii sunt cei mai apropiati. Pina acum parintii au apreciat foarte mult faptul ca propriii lor copii le seamana. Tatal se simte mindru ca fiul sau ii seamana. Iar viata copilului este pierduta, el nu este dorit asa cum este el de fapt. Datorita acestei conceptii gresite, de a fi mindru de copiii care te imita, am creat o societate in care toata lumea imita.

 Obedienta nu presupune inteligenta. Toate masinile sunt obediente. Nimeni nu a auzit vreodata despre o masina care sa nu se supuna. Supunerea este, de asemenea, simpla. Ea te elibereaza de povara oricarei raspunderi. Atunci nu mai este nevoie sa elaborezi un raspuns, trebuie sa faci doar ceea ce ti se spune. Raspunderea apartine celui care a dat ordinul. Dintr-un anumit punct de vedere, esti foarte liber: nu poti fi condamnat pentru actiunile tale.
 Religiozitatea nu este ceva in care sa crezi – este un fapt care trebuie trait, experimentat; ea nu este o credinta pe care sa o ai in minte, ci o cunoastere a intregii tale fiinte.

 Mintea nu se poate mentine intr-o atitudine lipsita de judecata. Daca o fortezi sa fie astfel, se produce o blocare a inteligentei. Atunci mintea nu mai poate judeca asa cum trebuie. A adopta o atitudine lipsita de judecata nu este un lucru care sa tina de sfera mintii. Numai o fiinta care a transcens mintea poate sa fie libera de judecata; altfel ceea ce pare a fi o afirmatie valida, un lucru valabil, este numai o aparenta. Orice hotaraste mintea, orice afirma ea, este poluat de conditionarile sale, de prejudecatile sale – tocmai acestea o fac sa judece. De exemplu: vedeti un hot. Faptul ca el fura este ceva real, nu contesta nimeni asta; prin urmare, afirmati despre el un anumit lucru. Si, fireste, faptul de a fura nu este bun; astfel incit atunci cind afirmi despre un om ca este hot, mintea ta spune: „Ai dreptate; afirmatia ta este adevarata”. De ce ar fi insa un hot rau? Si ce este de fapt rautatea? De ce a fost oare obligat sa fure? Iar actiunea de a fura este numai una din actiuni: pe baza acesteia afirmati ceva aflat in legatura cu intreaga persoana. Si afirmati despre individul respectiv ca este un hot. El face insa si alte lucruri, nu numai faptul de a fura. Poate ca este un pictor talentat, poate ca este un dulgher bun, poate cinta frumos sau danseaza bine; acel om poate avea o mie si una de calitati. Omul, in intregul sau, este mult prea vast, iar faptul de a fura reprezinta o singura actiune. Si nu poti sa te bazezi numai pe aceasta actiune pentru a afirma ceva despre intreaga sa fiinta. Nu o cunosti deloc, si nu cunosti nici macar actiunea care a avut loc, conditiile care au determinat-o. Poate ca si tu ai fi furat in acele conditii. Poate ca in conditiile respective faptul de a fura nu este ceva rau, deoarece fiecare actiune depinde de circumstantele in care se produce. Daca privesti lumea din jurul tau si observi conditionarile oamenilor, parerile lor despre ceea ce este bine si rau, corect si gresit, vei vedea – pentru prima data – ca si propria ta minte face parte dintr-o anumita sectiune a omenirii. Ea nu contine nimic adevarat; este doar o parte. Si tot ceea ce privesti prin intermediul acestei minti poarta in sine amprenta faptului de a judeca.

 Existenta este una singura. Ea se exprima in milioane de forme, insa spiritul care este exprimat este acelasi. Este o singura divinitate, cu o varietate infinita de creaturi.

 Banii sunt un lucru ciudat. Daca nu ii aveti, lucrurile sunt simple, nu apare nici o problema. Insa daca ii aveti, problemele isi fac, cu siguranta, aparitia. Una dintre cele mai mari probleme pe care le creeaza banii este faptul canu stii niciodata daca tu esti cel dorit sau ei. Si acest lucru este atit de dificil de aflat, incit ai prefera sa nu ii ai deloc. Atunci, cel putin, viata ar fi simpla. Banii, care ar fi putut reprezenta o mare placere, devin insa – in acest caz – o sursa de angoasa. Nu ei sunt insa adevarata sursa, ci propria ta minte. Banii sunt folositori, nu este nici un pacat sa ii ai, nu este nevoie sa ai un sentiment de culpabilitate.

 Acesta este modul in care mintea isi creeaza starea sa de nefericire. Chiar daca cineva te iubeste, nu ii pune aceasta intrebare delicata: daca va spune ca te iubeste, vei avea indoieli, iar daca va afirma ca este atras de banii tai, il vei crede. Insa, in acest din urma caz, daca atractia o reprezinta banii, intreaga relatie este terminata. Iar in cealalta situatie vei continua sa porti in tine banuiala ca este atras de banii tai, nu de tine. Insa nu e nimic rau: banii sunt ai tai, la fel cum ale tale sunt si nasul, ochii sau parul. Iar celalalt te iubeste in intregime. Banii reprezinta, de asemenea, o parte a ta. Nu ii considera ca pe ceva separat, si atunci nu va fi nici o problema. Incearca sa traiesti o viata fara complicatii si cu cit mai putine probleme posibil.

 A cunoaste intreaga lume nu este nimic in comparatie cu faptul de a cunoaste misterul interior al fiintei tale. Insasi ideea de a compara este in intregime falsa. Fiecare individ este unic, deoarece nu mai exista nimeni asemenea lui. Faptul de a compara ar fi fost ceva normal daca indivizii ar fi fost asemanatori. Dar nu sunt. Nici macar gemenii nu sunt absolut identici. Este imposibil sa gasesti o alta fiinta care sa fie exact ca tine. Noi comparam deci fiinte unice, si de aici provin toate problemele.

 Un lucru fundamental, si in acelasi timp foarte dificil, este acela de a nu imparti viata in actiuni frumoase si actiuni prostesti, de a nu crea nici o diviziune. Toate sunt parti ale aceluiasi intreg. Trebuie numai sa aveti putin simt al umorului. Iar pentru mine simtul umorului este esential pentru ca persoana sa reprezinte un tot unitar. Ce este rau in aceste maruntisuri, in aceste lucruri prostesti? De ce nu puteti sa rideti, de ce nu puteti sa va bucurati de ele? Tot timpul judecati ce este bun si ce este rau. Tot timpul sunteti asezati pe scaunul unui judecator, iar acest fapt va face sa fiti seriosi. Florile sunt frumoase, insa ce sa spunem despre spini? Si ei fac parte din existenta florilor. Florile nu ar putea exista fara ei; spinii le protejeaza. Ei au o anumita functie, un anumit rol, o anumita insemnatate. Daca insa imparti mereu, atunci florile sunt frumoase iar spinii devin uriti. Aceasta seva hraneste insa tulpina, floarea si spinii. In viata copacului nu se produce nici o impartire, nu are loc nici un rationament. Floarea nu este favorizata, spinul nu este doar tolerat; amindoi sunt in intregime acceptati. Si acesta ar trebui sa fie si modul nostru de a vedea lucrurile in propria noastra viata. Exista unele lucruri, lucruri marunte, care, daca le judecati, par stupide, prostesti. Insa acest lucru se intimpla datorita rationamentului vostru; in realitate ele indeplinesc, la rindul lor, un rol esential.

 Singura functie a mintii este de a diviza la nesfirsit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneste, lucru de care mintea nu este deloc capabila. Mintea nu poate sa inteleaga ceea ce se afla dincolo de cuvinte; ea poate sa inteleaga numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupata de existenta, de viata, de realitate. Mintea este, ea insasi, o fictiune. Poti trai si fara minte. Insa nu poti trai fara inima. Si cu cit existenta ta este mai profunda, cu atit este si inima ta mai implicata.

 Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static.Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cit exista mai multa schimbare, cu atit viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine extraordinare schimbari, clipa de clipa.

 Nimeni nu este superior, nimeni nu este inferior, si nu exista nici persoane egale intre ele. Fiecare este unic. Egalitatea este, din punct de vedere psihologic, o aberatie. Nu toti oamenii pot fi un Albert Einstein sau un Rabindranath Tagore. Insa aceasta nu inseamna ca Rabindranath Tagore este superior pentru ca nu poti fi asemenea lui. Nici el nu poate fi ca tine. Eu cred ca fiecare reprezinta o manifestare unica. Trebuie deci sa renuntam la toate ideile de superioritate, inferioritate, egalitate si inegalitate si sa le inlocuim cu ideea noua de unicitate. Intr-adevar, fiecare individ este unic. Priveste doar cu mai multa iubire si vei vedea ca fiecare individ are ceva propriu, un lucru pe care nu il mai are nimeni altcineva.

 Fa pur si simplu doar ceea ce iti face maxima placere tie si celor din jurul tau. Fa ceva care sa inalte in tine un cintec si sa creeze un ritm al celebrarii in jurul tau. O astfel de viata o numesc religioasa. Ea nu se bazeaza pe principii, pe disciplina si nici pe legi. Ea se rezuma la o singura idee: aceea de a-ti trai viata in mod inteligent.
Obedienta are o anumita simplitate; nesupunerea presupune o inteligenta de ordin mai inalt. Orice idiot poate fi supus, si de fapt numai idiotii sunt supusi. Persoana inteligenta intreaba intotdeauna: „De ce ? De ce trebuie sa fac acest lucru? Pina cind nu voi cunoaste motivele si consecintele, nu ma voi implica in realizarea lui.” Numai asa devine cu adevarat raspunzatoare.

 Este imposibil pentru un sfint sa fie smecher, in timp ce un smecher poate fi sfint.

 Omul nu a invatat inca sa guste frumusetea singuratatii. El cauta mereu sa se angajeze intr-o relatie, sa fie cu cineva – cu un prieten, cu un parinte, cu o sotie sau un sot, cu un copil… cu cineva. El a creat societati, cluburi – Lyon Club, Rotary Club. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Insa toate acestea sunt necesare pentru a-l face sa-si uite singuratatea. Fiind in mijlocul acestor multimi incerci sa uiti ceva, ceva de care iti amintesti uneori in intuneric: ca te-ai nascut singur, ca vei muri singur, ca indiferent ce ai face, traiesti singur.

 Orice efort de evitare a singuratatii esueaza si va esua, deoarece este impotriva legilor fundamentale ale vietii. In fond, nu ai nevoie de un surogat care sa te faca s-ti uiti singuratatea; trebuie doar sa devii constient de singuratatea ta, care este o realitate. Iar faptul de a o experimenta, de a o simti, este atit de frumos tocmai pentru ca reprezinta eliberarea de multime, de turma, de celalalt. Este eliberarea de teama de a fi singur. E de ajuns sa auzi cuvintul „singur”, ca iti si amintesti de o rana; ai nevoie de ceva pentru a umple acest gol care te raneste. Ai nevoie de cineva pentru a-l umple. Cuvintul „singuratate” nu are acelasi sens – de rana, de gol care trebuie umplut. Singuratate inseamna pur si simplu implinire. Esti un intreg; nu este nevoie de nimeni altcineva pentru a te completa. Incearca deci sa gasesti centrul tau launtric in care esti totdeauna singur, in care singuratatea a fost intotdeauna perfecta. In viata, in moarte sau oriunde ai fi, esti mereu singur. Insa aceasta singuratate este atit de plina – nu este nici un gol -, atit de completa, atit de incarcata cu toate darurile vietii, cu toate frumusetile si binecuvintarile existentei, incit imediat ce ai gustat din propria ta singuratate, durerea va disparea. In locul ei se va naste un ritm nou, de o extraordinara blindete, pace, fericire si binecuvintare. Aceasta nu inseamna ca un om care este centrat in singuratate nu isi poate face prieteni; in realitate, numai o asemenea fiinta poate avea prieteni, deoarece pentru el prietenia nu mai reprezinta o nevoie, ci o impartasire. Fiinta umana are atit de mult, incit poate imparti cu altii.

 Facem cu totii parte din aceeasi existenta. Indiferent pe cine ranesti, in cele din urma te ranesti pe tine insuti. Poate ca acum nu iti dai seama de acest lucru, insa intr-o buna zi vei intelege si iti vei spune: „Dumnezeule! Acest lucru mi l-am facut cu mina mea.” Ai ranit pe cineva, crezind ca este vorba de un altul. Nu este altcineva. Existenta este una singura, este o unitate cosmica. Din aceasta intelegere se iveste non-violenta.

 Cind esti furios, te pedepsesti pe tine insuti. Arzi. Iti distrugi inima si calitatile ei inalte si te umpli de ura.

 Omul este plin daca este in armonie cu universul. Daca nu este in armonie cu universul, atunci este gol, in intregime gol; iar din aceasta stare de gol se naste dorinta de a poseda. Aceasta dorinta de a poseda poate fi umpluta cu bani, cu locuinte, cu mobila, cu prieteni, cu orice, deoarece nu poti sa traiesti in acest gol. Este ingrozitor. Este o viata de fantoma. Daca esti gol si inlauntrul tau, este imposibil sa traiesti. Pentru a avea senzatia ca interiorul tau este plin exista numai doua cai.  Fie intri in deplina armonie cu universul… te umpli cu tot ceea ce este, cu toate florile si cu toate stelele. Aceasta este adevarata implinire. Insa daca nu faci acest lucru, si milioane de oameni nu il fac, atunci singura cale este de a te umple cu tot felul de reziduuri. Dorinta de a poseda inseamna ca simti pur si simplu o stare de gol, pe care vrei sa o umpli cu orice, indiferent care ar fi respectivul lucru. Odata ce intelegi acest lucru, dorinta de a poseda dispare. Atunci apare dorinta de a intra in comuniune cu tot ceea ce este, astfel incit tot acest gol interior sa dispara.

 Intregul trecut al omenirii a pus un foarte mare pret pe saracie, pe care a echivalat-o cu spiritualitatea, ceea ce este cu totul lipsit de sens. Spiritualitatea este singura bogatie care i se poate intimpla unui om. Ea contine toate celelalte bogatii. Ea nu este impotriva nici unei alte bogatii; ea este, pur si simplu, impotriva oricarui fel de saracie. Pe de-o parte oamenii respecta saracia, iar pe de alta parte va indeamna: „Ajutati-i pe cei saraci!” Ciudat! Daca saracia este atit de spirituala, atunci cel mai spiritual lucru este acela de a transforma un om bogat in unul sarac. Ajutati-i pe bogati sa devina saraci, astfel incit sa fie spirituali. De ce sa-i ajutam pe saraci? Vreti sa le distrugem spiritualitatea? A trai in abundenta este singurul lucru spiritual care exista.

 Banii sunt un subiect dificil de abordat, din simplul motiv ca nu am fost in stare sa punem la punct un sistem financiar sanatos, in care banii sa deserveasca intreaga omenire, si nu sa devina obiectul de manipulare al citorva indivizi posesivi. Banii reprezinta un subiect dificil, deoarece psihismul omului este plin de lacomie. Astfel, banii nu reprezinta decit un mijloc de schimb, o modalitate perfect adecvata schimbului; nu exista nimic rau in ei. Insa felul in care este pus la punct intregul sistem este complet gresit. Daca nu ai bani, esti condamnat, intreaga ta viata este o catastrofa. Si toata viata incerci sa cistigi bani, prin orice mijloace. Daca ai bani, asta nu schimba cu nimic lucrurile; doresti tot mai mult, iar aceasta dorinta nu mai are limite. Si in cele din urma ai atit de multi bani – cu toate ca nu sunt destui, nu sunt niciodata destui, sunt insa mai multi decit ai altora – incit incepi sa te simti vinovat, deoarece pentru a-i acumula ai folosit mijloace imorale, inumane, violente. I-ai exploatat pe ceilalti, le-ai supt singele, ai fost un parazit. Acum ai acesti bani, insa iti amintesti de toate crimele pe care le-ai comis pentru a-i cistiga. Astfel, vor exista doua categorii de fiinte: prima – cele care incep sa faca donatii unor institutii caritabile, pentru a se elibera de culpabilitate; a doua – cele care se simt atit de vinovate incit fie innebunesc, fie se sinucid. Existenta lor este o continua angoasa. Fiecare respiratie devine din ce in ce mai grea. Si cel mai ciudat este ca respectiva fiinta a lucrat din greu, o viata intreaga, pentru a acumula acesti bani, societatea fiind cea care sadeste dorinta, ambitia de a fi bogat, de a fi puternic. Iar banii aduc cu sine puterea; cu ei se poate cumpara orice, in afara de acele citeva lucruri care sunt imposibil de cumparat. Insa nimanui nu ii pasa de aceste lucruri. Meditatia nu poate fi cumparata, iubirea nu poate fi cumparata, nici prietenia sau gratitudinea; insa nimanui nu ii pasa de acestea.

 Priviti existenta, cu intreaga ei abundenta. De ce este nevoie de atit de multe flori in intreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienti. Existenta este, insa, abundenta – milioane si milioane de pasari, milioane de animale, totul exista din abundenta. Natura nu este ascetica, ea danseaza pretutindeni: in valurile oceanului, in zborul pasarilor. Ea cinta peste tot – in vintul care trece prin ramurile pinilor, in ciripitul pasarilor… De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem avind milioane de stele? Nu pare sa existe nici un motiv care sa justifice existenta lor, in afara faptului ca aceasta abundenta este in insasi firea existentei, aceasta bogatie este insasi esenta ei; existenta nu crede in saracie.

 Eu nu vad lacomia ca pe o dorinta. Ea este in realitate o boala existentiala. Nu esti in armonie cu intregul; si numai aceasta armonie cu intregul te poate vindeca. Pentru mine, lacomia nu reprezinta o dorinta, prin urmare nu trebuie sa faceti nimic pentru a o inlatura. Trebuie sa intelegeti acel gol pe care incercati sa-l umpleti si sa va puneti intrebarea: „De ce am aceasta senzatie de gol? Intreaga existenta este atit de plina, de unde aceasta stare de vid? Poate ca m-am ratacit. Nu mai merg in aceeasi directie. Nu mai apartin existentei, aceasta este cauza starii de gol pe care o incerc.” Ramineti deci in acest curent existential, lasati-va in voia lui; apropiati-va de existenta in tacere si in liniste, in meditatie. Si, intr-o buna zi, veti vedea ca sunteti foarte plini pe dinauntru; este un preaplin din care se revarsa bucuria, beatitudinea, binecuvintarea. Aveti atit de mult incit puteti sa daruiti intregii lumi, fara ca bogatia voastra sa se epuizeze. In acea zi veti fi pentru prima data liberi de orice dorinta de a poseda bani, mincare, lucruri… sau orice altceva. Vei trai insa liber de aceasta dorinta de a poseda, care nu poate fi satisfacuta, de aceasta rana care nu poate fi lecuita; vei trai firesc, si vei gasi tot ce ai nevoie.

 Fiecare se simte inferior intr-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului ca fiecare este unic. Nu se pune problema superioritatii sau a inferioritatii. Fiecare face parte dintr-o categorie care ii este proprie, si din acest lucru nu rezulta nici o comparatie. Noi nu le-am permis oamenilor sa se accepte pe ei insisi asa cum sunt. In clipa in care te accepti asa cum esti, fara nici o comparatie, orice inferioritate si orice superioritate dispare. In acceptarea totala de sine vei fi liber de aceste complexe de inferioritate sau superioritate. Altfel, vei suferi toata viata.Si nu pot sa-mi inchipui o fiinta care sa aiba totul in aceasta lume. Unii n-au ezitat sa incerce, dar au esuat lamentabil. Fii doar tu insuti si va fi suficient. Esti acceptat de soare, esti acceptat de luna, esti acceptat de arbori, de ocean, de pamint. Ce poti sa iti doresti mai mult? Esti acceptat de intregul univers. Bucura-te si savureaza acest lucru!

Sursa: 

OSHO- Viata este "ACUM si AICI"